Archive for Martie 2009

Erlkoenig

Martie 24, 2009

O poveste din folclorul danez, cica. Vine Goethe o face poezea, cam la nivelul lui Alecsandri. Versurile rimeaza. Olecutica de tensiune dramatica, da nu prea multa. Versurile trebuie sa rimeze si sunt prea scurte ca sa mai dezvolte si olecutica de profunzime .

Versiunea romaneasca ii apartine poetului St. O Iosif. Traducerea are pe alocuri accidente comice, din categoria „n-am gasit alta rima”.

CRAIUL IELELOR

Cin´zboara prin viscol asa de târziu
În noapte ? E tatal cu scumpul lui fiu.
El tine copilul lipit de-al sau piept,
Vegheaza asupra-i cu ochiul destept.

-Copile, tu tremuri; ti-e frica: ce ai?
-Nu vezi, tata draga, pe-al ielelor crai,
Cu lunga lui coada, coroana purtând ?
-Copile, e ceata purtata de vânt.

-O, draga copile, o vin, ca sa-ti fac
La jocuri frumoase, sa-ti fie pe plac.
Flori mândre, pestrite, din plai strânge-vei,
Si maica te-mbraca în aur de vrei !

-Ah, tata, ei, tata, auzi ce mi-a zis,
Ce craiul în umbra soptind mi-a promis ?
-Taci molcom, copile, si fii linistit;
E vântul ce-n vestedul crâng a vuit.

-O, vrei tu, copile cu mine sa vii ?
Surorile mele cu drag te-or pazi.
Din apa ies ele când este senin
Si-n cânturi si-n jocuri te leagana lin !

-Dar, tata, ah, tata, nu vezi la un loc,
Prin negura, ielele prinse în joc ?
-Vad, draga copile, eu vad lamurit
Cum ramii îsi misca un plop gârbovit.

-Frumos esti, copile, si drag tu îmi esti ;
Te smulg cu puterea, desi te feresti !
-Ah, tata, iata-l, ma prinde-acum, vai !
Acum ma striveste al ielelor crai.

Batrânul cu groaza fugaru-nteteste,
Copilul ce geme de sân si-l lipeste.
Abia el ajunge acasa cu chin…
Copilul de spaima-i murise la sân.

O ia Schubert si o transforma intr-o capodopera a romantismului. Melodia a incantat generatii de melomani, e cantata de generatii de artisti de la soprane la tenori, baritoni si basi. E prelucrata intr-o piesa pentru pian solo de Liszt, la fel e aranjata pentru acompaniament de orchestra

Da mai la urma vine postmodernismul si o rezolva:

Statutul intelectual al filosofilor

Martie 18, 2009

Unul din pionierii ingineriei de care ma ocup, un anume olandez Edsger Wybe Dijkstra, de altfel un om foarte cultivat a aruncat in treacat o remarca ciudata:

„Asta o pun pe seama unei diferente de cultura. Se pare ca exista societati in care filosofii au un oarecare statut intelectual.”

Cand citesti chestia asta printre notitele despre ingineria calculului , te pufneste rasul, dar sincer sa fiu, cu toata truda depusa pe subiectul asta foarte important, n-am gasit nici un argument sa il contrazic. Filosofii sunt, in fond, niste mici impostori care catsiga un ban frumos vanzand iluzii cu pretentii intelectuale.

Ultima saptamana mi-a adus aminte de remarca lui Dijkstra.

In primul rand a fost articolul lui Andrei Plesu din Dilema despre „sensul vietii” – de altfel o tema predilecta pe care bat campii multi filosofi. Eu ii urez sa il gaseasca desi domnul Plesu, in traditia multi-milenara care incepuse cu Plato si Aristotel (cu rima binecunoscuta) pare sa se delecteze cu filosofarea ca scop in sine.

A fost mai apoi cartea unui profesor de filosofie – altfel printre putinii filosofi carora le-as acorda un credit, dar ce pacat ca omule  chiar filosogf – pre numele lui Roger Scruton, despre istoria filosofiei moderne. Am vrut sa vad ce gandesc filosofii despre chiar deciuplina lor militara – ca stiintifica nu se poate numi – si Scruton are macar meritul ca nu bate campii, are o cultura extrem de solida, si surprinde esentialul. Cartea mi-a reintarit convingerea ca marele figuri ale filosofiei sunt la furat. Printre cele mai clare exemple: Nietzsche, Witgenstein. In fond, intreaga societate umana putea sa traiasca foarte bine dupa invatatura vechiului testament si ar fi fost mai castigata, decat dedulcindu-se cu iluzia ca filosofia poate oferi cunoastere valida.

Si bomboana pe coliva a fost pusa de un ditai „filosoful” de Cambridge care insira niste aberatii aproape imposibil de crezut, Adam Swift – How not to Defend Private Schools argumentand impotriva scolilor private si a dreptului parintilor de a-si trimite odraslele oriunde isi permit sa plateasca. Ca omul are idei absolut imbecile, e dreptul lui. In fond e filosof. Dar calitatea esential a filosofului (sau ma rog asa vine teoria) e sa surprinda contra-argumentele esentiale si sa le dezbata cu maxim de onestitatea si spirit critic.