Crestinismul nu e religie, dar se invata la „ora de religie”

Asta e o vorba de duh a parintelui de luminoasa amintire Alexander Schmemann.

Daca e sa ne luam in serios, crestinismul nu poate fi religie. Religii sunt cele precum budismul, islamismul, hidnuismul, jainismul (ba as adauga si ateismul, asa, ca de la mine) si alte jocuri si jucarii pline de hazul si farmecul copilaresc.

Religia, dupa definita dictionarelor:

Sistem de credinţe (dogme) şi de practici (rituri) privind sentimentul divinităţii şi care îi uneşte, în aceeaşi comunitate spirituală şi
morală, pe toţi cei care aderă la acest sistem; totalitatea instituţiilor şi organizaţiilor corespunzătoare; confesiune, credinţă. ♦ Fig. Crez, cult. 2. Disciplină predată în şcoală, având ca scop educarea şi instruirea elevilor în spiritul religiei

Credinta care ne-a lasat-o Hristos, prin chiar felul in care ne-a lasat-o, nu poate fi religie. Cum ar zice Sfantul Aposotol Paul, daca Hristos n-a murit pe cruce, credinta noastra e degeaba. Daca din crestinismul nostru noi intelegem ceea ce defineste dictionarul (si e acceptat de restul societatii) drept religie, intram in contradictie cu invatatura lasata de Hristos si transmisa prin apostoli, evanghelisti si tot restul sfintilor si credinciosilor crestini, pana in zilele noastra.

Pentru ca, invatatura ne porunceste ca crestinismul sa fie pur si simplu modul in care traim viata de zi cu zi. Cum zice apostolul Pavel noi ar trebui sa fim robii lui Hristos. Si cand zice robi, apostolul a spus de fapt sclavi, ca in societatea sclavagista, in care a si trait, in limba greaca, dulos Hristi – sclavi ai lui Hristos. E drept ca metafora socheaza sensibilitatea omului modern, dar asta e adevarul. Daca nu-ti place, n-are rost sa te amagesti cu crestinismul ca religie. La fel de socante sunt poruncile lui Hristos precum: „intoarce si celalalt obraz”, „iubiti-va dusmanii”, „daca cineva te da in judecata sa-ti ia cojocul, da-i si haina de pe tine”.

Din punct de vedere al cunoasterii laice, in special al disciplinelor umaniste, un om care „are o religie”, e ca si cum ar fi un om care are activitatile lui diverse, se scoala de dimineatea, se duce cu masina sau cu metroul la servici, se cearta cu seful, se intoarce acasa, pun-te masa scoal-te masa, mai o conversatie, ah mi-am adus aminte ca am o neliniste metafizica. Hai sa ma gadil la ego cu putina religie. Sau cum spun unii in societatea capitalista multilateral dezavolata „sunt spiritual”, am „nevoile mele spirituale”, trebuie sa ma contemplez cu absolutul. Bun, unii se gadila un pic la ego, contempleaza absolutul, gata sunt multumiti. Altii merg un pic mai departe. Se duc la biserica, fac matanii, se inchina la icoane, altii se duc la sinagoga, la moschee, faci si ei mataniile lor, isi satisfac o parte mai mica sau mai mare a fiintei lor, care are asa numitele nevoi spirituale sau nelinisti metafizice. Cum spunea parintele Paul Tarazi, unii isi inchipuie ca Dumnezeu e o chestie asa cu care ai o relatie personala. E ca unchiul Vasile cu care te tragi de sireturi la un gratar si o berica, si rugaciunea e ca si cum ai in buzunar numarul de mobil al unchiului si il suni sa stai la o palavra si sa-ti dea un sprijin spiritual.

Asta e „religie”. Asa o intelege societatea, asa s-a incetatenit in uzul limbii, asa e practicata de miliarde de oameni de pe planeta.

Dar nu asta e ce ne-a lasat Hristos. Asta nu e crestinism, pentru ca e incompatibil cu invatatura lui Hristos, e inconsistent cu ce scrie la buchea cartilor. Ne putem amagi ca suntem „de religie” crestini, ca copii nostri invata „religia crestin ortodoxa”, dar „religia crestin ortodoxa” dar nu facem decat sa ne furam singuri caciula.

Si totusi, copiii din Romania, studiaza „crestinismul ortodox” la „ora de religie”. Care devine astfel o materie, prea putin diferita de matematica, limba romana, istorie geografie. Si ei invata „religia lor”. Invata tipicurile bisericesti, invata despre icoane, despre tot felul de amanunte „religioase”, care fiecare isi au importanta lor, dar amestecand toate amanuntele astea se intampla ca ei sunt educati sa nu vada padurea din cauza copacilor. Sa nu vada intregul din cauza detaliilor.

Insasi ideea ca la scoala ei studiaza despre „religia” lor crestin ortodoxa este nelalocul ei, oricat de bine intentionata a fost cand s-a introdus ca sa compenseze 50 de ani de indoctrinare ateista fortata. Parerea mea umila e ca „a trai crestineste”, prin forta lucrurilor, nu se poate invata la scoala, ci doar in familie si in biserica.

Am si eu un baiat care, fiind dus la scoala Americana, nu apuca sa studieze „religia”. Slava Domnului. Ca daca nu iese din el un rob al lui Hristos cand ajunge mare, nu am a da vina pe „profesorul de religie” ci va fi vina mea personala.

Ceea ce ma nelinisteste si ma nemultumeste profund este ca, cu toate bugetele bisericilor ortodoxe, cu toata risipa de energie si „carti religioase” pentru copii (ba chiar daca extinzi cautarea si pe la catolici, care au si ei – cu toate neajunsurile lor – preocupari vaste in a crea materiale didactice religioase, ei bine, cu toate astea nu exista ceea ce s-ar putea numi „a body of knowledge”, „un corp al cunoasterii”, in domeniul acesta crucial al trairii crestine. Cum sa transmiti invatatura lui Hristos, in lectii potrivite cu varsta si maturitatea copilului.

Cum sa hranesti mintile lor curioase si avide de cunoastere cu invataturi asezate intr-o forma adecvata. Adecvata in raport cu varsta si maturitatea lor, adecvata in raport cu progresul si avalansa de informatii din celelalte ramuri ale cunoasterii.

Desigur, ca, in mod traditional, nici n-a existat vreodata asa ceva. Pe vremuri, cand societatea era, in bloc, traitoare in crestinism, copiii primeau invatatura prin osmoza. Nu a trebuit nimeni sa-l invete pe sfantul Serafim de Sarov sau pe Johann Sebastian Bach (la care eu personal am mare evlavie) cum sa fie credinciosi. Pentru ca toata societatea in jurul lor era mai mult sau mai putin organizata in jurul trairii crestine. Era de la sine inteles in oraselul in care au copilarit ca lumea mergea duminica la Biserica, era de la sine inteles ca cei bogati si mai putin bogati aveau o datorie sa contribuie la opere de caritate. Daca copiii ramaneau orfani, rudele ii primeau in familiile lor. Societatea de acum un secol si mai bine era monoculturala. Mai mult sau mai putin, toata lumea gandea si vietuia la fel.

Intre timp lucrurile sau schimbat radical, cu o rapiditate uluitoare. Cum s-ar spune, ne-a fugit pamantul de sub picioare si noi nici n-am apucat sa ne trezim de-a binelea. Odata cu avansul tehnologic si social, coeziunea sociala in limitele aceleiasi culturi a disparut cu desavarsire. Dar cumva, noi, credinciosii, inca mai traim „pe stil vechi”. Nici nu e de mirare. Cultura, obiceiurile si automatismele de gandire ale societatii au o inertie mai mare decat ne-ar placea noua sa admitem.

[… continuarea pe alta data ]

26 Răspunsuri to “Crestinismul nu e religie, dar se invata la „ora de religie””

  1. Dan POPESCU COLIBASI Says:

    foarte bine prinsa ideia:”dar amestecand toate amanuntele astea se intampla ca ei sunt educati sa nu vada padurea din cauza copacilor. „

  2. Alma Says:

    Crestinismul nu o sa fie religie atunci cand nu or sa mai existe biserici si fastul de prost gust, circuitul prosoapelor in natura si alte chestii. E buna ideea ca nu e religie, dar deocamdata e, ca orice religie, si o afacere.
    Am ajuns la definitia religiei pe care am sarit-o, dar am sa revin sa citesc in continuare, cand o sa am timp.
    Doamne, ajuta!

  3. Alma Says:

    Am mai avansat cu cititul. Vad ca parintele pe care il tot citezi e zeflemitor la adresa protestantilor, pentru ca ei cred ca omul are o relatie personala cu Dumnezeu si nu prin intermediul preotului. Ceea ce cred si eu ca ar fi o chestie buna si ne-ar salva multi bani aruncati in buzunarul bisericii.

  4. costin Says:

    Alma,

    matale te pronunti din ignoranta. Relatie personala cu Dumnezeu, nu se exista. Daca vrea Dumnezeu sa aiba o relatie personala cu cineva, da. Au fost cativa in istorie carora Dumnezeu le-a comunicat, ca sa dea mai departe. Dar ca sa ai matale pretentia ca sa ai o relatie personala ? Sa ma scuzi, da, cum zice nenea Iancu „c-esti copila ?”

    Asa zic protestantii „I have a personal relationship with Jesus”.

    Eu o sa-l intreb pe protestantul sau neo-protestantul care are ne-umilinta sa-si inchipuie ca are „personal relationship” si nu-i trebuie biserica, sa-mi spuna ce i-a spus Jesus azi-noapte. Sau alalta-ieri, sau in ultima luna. Ce a auzit mnealui sau mneaei de la Jesus.

    In cartea apocalipsei (care de fapt se traduce corect in romaneste revelatie pentru ca asta e in greceste apocalipsa, ceva ascuns pentru o vreme care e dezvaluit, revelatie), Sfantul Ioan incepe asa:

    „Descoperirea lui Iisus Hristos, pe care I-a dat-o Dumnezeu, ca să arate robilor Săi cele ce trebuie să se petreacă în curând, iar El, prin trimiterea îngerului Său, a destăinuit-o robului Său Ioan, care a mărturisit cuvântul lui Dumnezeu şi mărturia lui Iisus Hristos, câte a văzut. Fericit este cel ce citeşte şi cei ce ascultă cuvintele proorociei şi păstrează cele scrise în aceasta! Căci vremea este aproape. ”

    Deci, Dumnezeu tatal ne dezvaluie ceva despre Hristos spre lamurirea robilor sai (care de fapt saracii robi s-au incurcat complet citind apocalipsa,dar asta e partea a doua), care Hristos a trimis un inger catre Ioan, Ioan a pus asta pe hartie (apocalipsa e o epistola), hartia va fi citita de catre un cititor in biserica si in fine, fericit e cel care o asculta.

    Sfantul Ioan care era un geniu intru ale literaturii (geniu de care s-a cam ales praful in traducerile contemporane) , foloseste chestia asta dinadins, ca sa-ti spuna ca matale esti in pozitia SA ASCULTI. Comunicarea nu e ca cu un unchiul Vasile cu care te tragi de sireturi pe mobil. Este intr-o singura directie. Dumnezeu Tatal, care e originea revelatiei, este nici macar in culise, este hat departe, n-ai nici o speranta sa ajungi la el.

    Si e intr-o singura directie, prin cate etape intermediare, sa le numaram ?

    Hristos, ingerul, Ioan, bucata de hartie care s-a trimis bisericilor, si cititorul care o citeste catre comunitate. Sa pofteasca cititorul sa intrebe „sursa” mesajului daca asa e. Forget about it.

    Relatie personala ?

    E ca si cum matale esti un actor care interpreteaza Eschil in limba Romana. Eschil a fost acu mii de ani, el a scris pe ce a scris, altii au copiat, altii au facut comentarii, in fine, cineva a tradus in romanest. Acum matale primesti indicatii cum sa joci rolul din partea unui regizor (care nu face de capul lui, ci este influentat de cum alti regizori si critici literari au interpretat intentiile lui Eschil).

    Si vii sa-mi spui matale ca ai relatie personala cu Eschil. Du-te in culise si trage-l de barba daca poti =))

  5. Alma ignoranta Says:

    Cand citesc ce citesc la tine pe blog ma simt intr-adevar proasta si ignoranta. Mda, cu Isus, nu cu Dumnezeu. Doamne, cata ignoranta! Am zis ca nu te mai comentez, de-acum chiar asa o sa fac. Hai pa!

  6. costin Says:

    Nu conteaza, ca tot aia e in esenta. Unii, in special neo-protestanti zic „personal relationship with Jesus”, te si intreaba, asta e fraza lor standard de racolare „Do you love Jesus ? Do you know Jesus loves you ?” Si dupa ce treci de intrebarile astea simple, baga fitilul : „Do you have a personal relationship with Jesus ?”

    Altii, in schimb vorbesc despre „personal relationship with God”, care are alte nuante. Adica cu Dumnezeu Tatal, sau cu Tatal, Fiul, si Sfantul Duh, Dumnezeiasca Sfanta Treime.

    Dar amanuntele astea teologice n-are a face nici in clin, nici in maneca.

    Daca ai o relatie relatia, este de sus in jos, nu de jos in sus, nici de la egal la egal. Adica matale te supui de bunavoie si urmezi poruncile, faci ce te-a invatat Iisus care este invatatorul, rabi, magisterium.

    Si daca faci ce trebuie, o sa-ti fie bine, traiesti in Iisus, adica in invatatura care ti-a lasat-o Iisus, si nu in vreo entiutate metafizica si paranormala sau altfel de para. Asa scrie la buchea cartii.

    Si parte integrala din „relatia” asta (adica din poruncile care sa le asculti si sa le indeplinesti) e ca te duci mataluta la biserica, sa faci parte din comuniunea credinciosilor. Asta scrie negru pe alb in Evanghelie.

    Daca pe tine te apuca filosofarile si iti inchipui ca poti sa contemplezi mataluta absolutul de una singura si n-ai nevoie de biserica, chiar si fara litera Evangheliei te pot lamuri mai incolo ca o iei rara pe aratura🙂

  7. Alma Says:

    Multumesc lui Dumnezeu pentru viata pe care o am. Il iubesc pe Hristos.
    Daca trebuie sa ma duc la biserica sa spun toate acestea, ma duc.

    Iti doresc o primavara frumoasa! Daca erai in Iasi, primeai martisor🙂 (in Moldova, fetele ofera martisoare baietilor)🙂🙂🙂.

  8. ulen Says:

    Costin, ti-as sugera sa rami la technica, sau daca vrei sa comentezi teologie ar trebui sa mai citesi putin. Asa cum tu spui ca cei neinitiati in tehnologie sa nu-si dea prea mult cu parerea in ale technicilor, cred ca ar fi bine sa fii putin mai umil in ale teologiei. Asa cum tu spui ignoranta nu e de scuzat.

  9. costin Says:

    Interesant, se prea poate sa fiu si ignorant, totusi as dori sa ma luminez.
    Trebuie opiniile teologice nu-mi apartin, pentru ca nu-mi permit asa ceva. Chiar si asa, daca inghit pe nemestecate o parere teologica gresita, vina imi apartine mie ca n-am stiut sa discern sursele de invatatura.

    Deci sunt foarte curios cine unde si in ce fel da cu bata in balta in ale teologiei.

  10. ulen Says:

    Balta nu iarta nici pe cel care da cu bita!
    Observatia mea, recunosc e cam amspra, si desigur daca as fi facut-o acum poate ar fi fost putin mai amicala. Am dat peste blogul dumitale din una in alta cind am dat peste controversa 666 si preacredincosii romanasi. Am apreciat rigoarea cu care ai raspuns intrebarilor si ai clarificat problemele tehnice, etc…
    As fi fost asteptat ca aceasi rigoare sa calauzeasca raspunsul dumitale comentariului lasat de Alma. Ignoranta e de partea dumitale cind spui ca nu exista relatie personala cu Dumnezeu si cind se pare ca sugerezi ca e o aberatie (cuvintul meu) protestanta. Si se pare ca in raspusul dumitale faci o confuzie mare de tot intre relatie si revelatie. Observ ca deliberarile matale cu carater mai teologic (din cele doua posturi pe care le-am citit) sunt bazate in general pe invataturile unui singur duhovnic. Se pare ca stai acuzat de aceasi acuza pe care ai dat-o altora cind prezinta un argument bazat pe o singura sursa.
    Nota finala: desigur cometariul meu poate fi luat ca si abureala a unuia care-i ratacit.

  11. costin Says:

    Pe mine nu ma deranjeaza aprecierile aspre. Dar pana sa treci la chestiile meta, hai sa revenim la cestiune

    Am afirmat ca unii dintre protestanti si in special dintre neo-protestanti pedaleaza pe chestia asta cu „personal relationship with God”, „personal relationship with „Jesus”. Termenul asta de relatie personala / „personal relationship” are, in contextul cultural anglo-saxon o anumita conotatie, la care s-a referit si Alma. Si care n-are baze scripturale, nici teologice, ma rog asta e de dezbatut.

    Ca daca luam limba romana, atunci o relatie exista (si mai multe), macar ca de la judecator la judecat sau „tatal nostru carele esti in ceruri” tot exista „relatii” in sensul general . De exemplu, limba romana a incetatenit termenul „om cu frica lui Dumnezeu”, ca pe ceva foarte pozitiv (mai si e chestia cu „frica pazeste bostanaria”), evident ca „personal relationship” cu care te intampina zambaret misionarii evanghelisti de pe strada – am avut experiente de genu – n-are a face cu frica ci cu chestii foarte pozitive, de-a dreptul pozitiviste.

    Altfel, astept lamuriri.

  12. costin Says:

    Si ca sa mai clarific un punct, eu am oferit pasajul din Apocalipsa, drept un exemplu, nu pe post de demonstratie. O tema recurenta in literatura primului secol de crestinism este ca Dumnezeu tatal si Iisus fiul sunt undeva , departe, in fundal. „Personal relationship” e o inventie moderna, care nu stiu sa fi avut echivalent in contextul cultural in care s-au scris evangheliile si epistolele.

    Problema credinciosilor este sa auda „cuvantul” si sa-l „pazeasca” sau sa-l „pastreze”. Pasajul din Apocalipsa este doar un exemplu (din foarte multe), care sugereaza ca asa cum se intelegea problema la vremea respectiva nu avem de-a face cu un „personal relationship” care sa ne calmeze nelinistile metafizice, ci problema presanta este sa primeasca invatatura cea buna si sa traiasca in acord cu ce au invatat.

    Aici a intervenit si o problema a traducerilor ulterioare care ii face pe multi sa-si inchipuie ca rolul lor este sa „pazeasca”/”pastreze” invatatura, intrun sens care aduce mai degraba cu rolul unui muzeograf care se ocupa cu pastrarea unui obiect istoric. De unde si inversunarea cu care se razboiesc unii pe diverse subiecte in apararea credintei.

    De fapt, in cadrul textelor respective a „pastra” sau a „pazi ” cuvantul, inseamna la modul cel mai direct a-l transpune in practica, a trai dupa invatatura primita.

  13. ulen Says:

    Fara a intra in detalli teologice aici cum explici atunci dictonul traditional in teologia Ortodoxa „God became man so that man may become God”? Daca excluzi dimensiunea existentiala atunci cum explici osmoza asta? De altfel traditia crestina Ortodoxa (si nu numai) e plina de trairi existentiale, personale, de la primii crestini pina in ziua de azi. Este adevarat ca modul de manifestare etc.. a acetui ‘existentialism’ (trairii, posedare) este relativ dpd cultural. Dar in timpurile biblice (si nu numai) oamenii erau posedati, in alte cuvinte aveau o relatie cu Dumnezeu. Adeseori in Evanghelii suntem lasati cu impresia ca oamenii sunt sau posedati de Dumenezeu sau de Deavolul (desigur nu cumva vrei sa spui ca Iisus nu a scos demoni din oameni)?
    Iar stipulatia ta cum ca scriptura nu suporta asta e cu totul gresita. Hai sa iti dau doar o refereinta din Evanghelia lui Sf apostol Ioan 14: 20-24.

  14. costin Says:

    Despre pasaje ca acesta parintele Paul Tarazi argumenteaza pe baze strict lingvistice si de exegeza literara ca

    „În ziua aceea veţi cunoaşte că Eu sunt întru Tatăl Meu şi voi în Mine şi Eu în voi.”

    , inseamna in textul original exact ceea ce spune si pasajul urmator (repetitia e o figura de stil des folosita in literatura vremii):

    ” Cel ce are poruncile Mele şi le păzeşte, acela este care Mă iubeşte; iar cel ce Mă iubeşte pe Mine va fi iubit de Tatăl Meu şi-l voi iubi şi Eu şi Mă voi arăta lui. ”

    Adica „a fi in Tatal” inseamna a fi in acord cu invatatura care vine de la Dumnezeu Tatal, asa cum e revelata inca de la Moise si prin toti profetii Vechiului Testament, si care Iisus nu face decat sa o intareasca si sa o reafirme.

    Acest „a fi in” e acelasi cu ceea ce scrierile vechiului testament se refera la ceea ce in vechiul testament e referit ca „a umbla pe cararile Domnului” in acord cu legea si poruncile lui Dumnezeu, vezi de exemplu tot Psalmul 118 (sau 119 dupa numaratoare din Vest).

    Pentru ca daca interpretezi intr-un fel de cheie „existentialista” (se sparie gandul dar sa facem un gedanken experiment ), deci hai sa spunem ca te-ai contopit in timp ce vietuiesti pe pamant cu Iisus si cu Tatal intr-un fel misterios si nespecificat – dar existentialist vezi bine, atunci ai o problema de interpretare cu fraza imediat urmatoare.

    Si e greu de justificat ca Sfantul Apostol Ioan chiar a vrut sa transmita ceea ce intelege omul modern din astfel de metafore . Omul modern are o sensibilitate influentata de nu stiu cate filosofii si para-filosofii (plus interpretari si re-interpretari ale scripturii) care au introdus concepte cu totul straine celor care au receptat aceste texte in primul secol de crestinism.

    Pe cand daca interpretezi asa cum spune parintele Paul Tarazi totul se leaga logic si e consistent cu toate textele Vechiului Testament.

    Parintele Paul Tarazi argumenteaza foarte convingator pe baze strict lingivstice si de analiza a textului raportat la contextul cultural in care a fost scris (si aici nu pot sa reproduc toate argumentele lui) ca astfel de pasaje (tot „capitolul 14” cum spunem acuma) sunt scrise cu intentia clara de a intari pe cei carora li se adreseaza in invatatura lui Hristos. La fel se raporteaza si la intreaga exegeza a Sfantului Ioan Gura de Aur care intelegea textele Noului si Vechiului Testament in aceeasi „cheie”.

    „Relatia” care o sa fie, pentru cine o sa fie, va fi dupa dreapta judecata, nu inainte.

    Pana atunci, „relatia” la care suntem chemati este una de supunere – „robii lui Dumnezeu” – adica sa urmam poruncilor sale, cum spune si apostolul Pavel, ca el este robul lui Dumnezeu si roboteste in indeplinirea poruncilor si spre slava lui Dumnezeu.

    De aia si zice ca abia asteapta sa moara ca sa poata in sfarsit sa-si intalneasca stapanul:

    „Sunt strâns din două părţi: doresc să mă despart de trup şi să fiu împreună cu Hristos, şi aceasta e cu mult mai bine; Dar este mai de folos pentru voi să zăbovesc în trup. ” (Filipeni 1, 23-24)

    Deci vezi cum Sfantul Apostol Pavel nu cuteaza sa se gandeasca ca va fi cu Hristos decat dupa viata aceasta. Asta contrazice vadit ideea de „personal relationship with Jesus” asa cum a fost creata si cum e vehiculata pe cealalta parte a baltii atlantice.

    In concluzie, vreau sa marturisesc ca ma feresc sa imi bat capul cu teologia. Teologia ma depaseste cu mult, si nici nu vad cum ar fi profitabila pentru mine. Deci daca ma pui sa explic dictonul traditional „God became man so that man may become God”, eu o sa-ti explic ca nu ma pricep. Am niste banuieli despre ce vrea sa zica pe care nu ma grabesc sa le imprastii si la altii, dar n-am nici un motiv sa banuiesc ca aduce ceva in plus care sa ma invete mai bine ce trebuie eu sa fac.

    Ma rog, asta e atitudinea mea personala.

  15. ulen Says:

    Da inteleg de unde vii si de unde vine si mentorul tau. De asemenea este adevarat ca pasajul cu pricina are o alura escatologica, si un ton ditactic cu referinta la ‘ascultare’ de porunci. Cu toate acestea exista un substrat ‘personal’ (cu dimensiuni ‘existentialiste’, daca vrei). Ascultare de porunci, nu necesar cu sensul de legalism (frica in sensul ca daca nu faci asta te bate dumnezeu), ci izvotit dintr-o intelegere care vine pe baza unei realtionari profunde cu divinitatea. Pe de alta parte eu subscriu cu totul ideei ca ‘theosis’ nu este doar ‘pie in the sky’!
    Cu asta balta.

  16. costin Says:

    E posibil, nu zic nu. E si teoza buna, da’ pana la teoza te mananca sfintii. Din nou, parerea mea personala.

    Eu nu cred ca exista ceva mai profund decat indeplinirea poruncilor. Daca le indeplinim atunci „suntem in Hristos”, daca nu, nu. Ascultarea nu trebuie sa fie de frica neaparat, dar nici nu cred ca din alte ratiuni superioare sau profunde. Ascultarea poti sa o faci, pur si simplu din … ascultare. Dar daca cineva o face de frica, sa-i dea Dumnezeu sanatate. Ca nu vom fi judecati nici dupa motive, nici dupa adancimea intelegerii teologice, ci dupa fapte.

    E adevarat ca de aici poate iesi o dezbatere de tip oul si gaina, care-a fost mai intai ?

    Pare ca avem de-a face cu doua domenii distincte. Pe de o parte exista (sau daca nu exista cu adevarat ne referim la) o relatie pe verticala, nu-i asa ? Cu transcendentul, absolutul, ma rog orice alta eticheta lipsita de sens vrem sa atasam domeniului respectiv. Partea buna ca daca fac asta, poate asta ii determina sa faca lucrarea lui Hristos in lume (care se rezuma practic la a ajuta pe cei in nevoie si a iubi neconditionat, a intoarce obrazul). Poate. Deci plecand de la relatia asta pe verticala, am putea sa ne indemnam sa o rezolvam pe aia cu orizontala.

    Sau putem sa o luam invers, sa incepem cu relatia pe orizontala, sa indeplinim poruncile, sa fim in invatatura lui Hristos, si asta sa ne inalte pe verticala.

    Acum care e relatia corecta de determinare ? De la verticala la orizontala sau de la orizontala la verticala ? Nici macar nu avem de unde sa stim daca sunt domenii distincte. Alta invatatura inteleapta a parintelui Tarazi: multi crestini cred ca saptamana se incheie cu liturghia, dar de fapt acolo abia ar trebui sa inceapa. Degeaba mergem la liturghie daca nu avem grija de „liturghia de dupa liturghie”.

    Optiunea mea este sa nu-mi bat capul cu intrebarile prea dificile.

    Ma rog asta e si o deformatie profesionala, pe de o parte ca inginer, pe de alta parte, ca matematician stiu ca exista intrebari care n-au raspuns.

    Ba mai mult, exista o infinitate de intrebari fara raspuns, si nu numai ca exista o infinitate de intrebari fara raspuns, dar daca luam de buna axiomatizare numerelor reale dupa Dedekind, intrebarile fara raspuns sunt infinit mai multe decat cele cu raspuns. Si asta limitandu-ne la un domeniu al cunoasterii cat se poate de bland.

  17. Alma Says:

    Ce intrebari fara raspuns ai ca exemplu?🙂

  18. Alma Says:

    Scrii: „sa indeplinim poruncile”. Vezi cum indoctrineaza religia?

  19. costin Says:

    Pai nu ti-am spus ca nu-i religie, soro ?

    Si in afara de asta, esti libera ca pasarea cerului sa nu indeplinesti poruncile.

  20. Alma Says:

    N-ai inteles. E religie, desigur. Orice alta forma de manisfestare metafizica a problemelor care te tulbura, inca nu si-a gasit o incadrare filosofica. Dumnezeu exista in afara teologiei?

    Si nu era vorba de mine ca le indeplinesc sau nu. Gandeste-te ca nu numai crestinismul exista pe lumea asta, ci mai sunt si alte indoctrinari care apeleaza chiar la distrugerea indivizilor. La asta vroiam sa ma refer. Crestinismul e o religie blanda. Altele sunt problema.

  21. costin Says:

    Mai, ia mai citeste o data titlul articolului =))

    Nu e religie.

    Cat despre filosofie si metafizica, un mare inginer a spus, nu demult, cu o oaresicare mirare:

    „Se pare ca inca mai exista societati in care filosofii sunt luati drept intelectuali.”

    Asa ca filosofii si filosofia e bine sa-i lasi in durerea lor si sa nu-ti mai bati capusorul simpatic. Cu definitia religiei oricum nu le ai.

    Doar atat ai dreptate intrun fel, crestinismul poate fi luat drept religie, dar atunci nu mai e, nu mai e crestinism.

    Prin comparatie, daca-i iei pe filosofi drept intelectuali si filosofia drept preocupare intelectuala, atunci ideea de intelectual se face praf si pulbere.

    Orisicat, eu sunt doar inginer si nu ma afecteaza =))

  22. Alma Says:

    Bai tu uiti ca marii filosofi ai vremurilor au fost : matematicieni, fizicieni si ce or mai fi fost. Ca acum exista doar filosofi la baza, e treaba lor. Nici eu nu ii inteleg =)).

  23. Orthologia Says:

    Costin, da-mi si mie adresa ta de email.
    A mea este numele de mai sus at yahoo dot com.

  24. crestinism, intrebari fara raspuns « blogul unui inginer, marginalii din exil Says:

    […] Noi, crestinii nu avem o religie, avem o credinta. Cine are nevoie de o religie si vrea sa cocheteze cu crestinismul, e cazul sa nu isi piarda vremea. Diferentele pot pare subtile insa sunt foarte importante. Familia cuvantului religie cuprinde derivate precum “religios”, “religiozitate”, care sugereaza exact ce cred ateii despre religie, un ritual pe care oamenii religiosi il urmeaza ritmic, fara sa cracneasca, “cu religiozitate”. De exemplu dictionarele engleze definesc unul din sensurile cuvantului religios drept “conformitate scrupuloasa”. Ceea ce poate nu e departe de ce se intampla prin multe colturi ale crestinatatii. Pe de alta parte, din familia latina a cuvantului credinta, avem in romaneste fidelitate. De la religiozitate la fidelitate e o diferenta ca de la cer la pamant. Despre asta, am mai vorbit eu pe blog. […]

  25. anonimus Says:

    ,,Daca e sa ne luam in serios, crestinismul nu poate fi religie. Religii sunt cele precum budismul, islamismul, hidnuismul, jainismul (ba as adauga si ateismul, asa, ca de la mine) si alte jocuri si jucarii pline de hazul si farmecul copilaresc.” ….

    daca e sa ne luam in serios crestinismul este o religie deoarece precum spunea Ed. von Hartmann religia este legatura omului cu dumnezeu… precum si termenul latin religo care inseamna legatura sau funie… budismul nu este o religie este un cult deoarece buddha nu este un dumnezeu… ateismul nu este o religie deoarece ateismul este o alegere… de exemplu eu aleg sa cred ca nu exista creier .. pentru ca nu pot sa il vad in capul oamenilor vii… deci ateismul este o alegere de a nu crede in divinitate…. ai grija ca incurci lucrurile😉 daca nu ai habar macar nu mai posta😀

  26. costin Says:

    Ha, ha, ha …

    Uite cine incurca borcanele. Se pare ca avem o problema de Humpty Dumpty: “When I use a word,” Humpty Dumpty said, in a rather a scornful tone, “it means just what I choose it to mean—neither more nor less.”

    O fi Hartmann a tau un mare ganditor, da’ dictionarul e mai tare in ceea ce priveste sensul comun acceptat al cuvintelor.

    In acceptiunea crestin ortodoxa, ca sa ai legatura aia de care vorbea Hartmann, ai nevoie de ceea ce se cheama in romaneste credinta, in franceza foi, in engleza faith , in latina „fides”.

    Cand sf. ap. Pavel vorbeste de dansa, asa o numeste: credinta (pisteo), iar sfantul Ieronim o traduce in latina drept „fides”. Nicidecum religo sau alte ale, oricat de tentanta ar fi fost metafora cu funia =))

    Ne-am lamurit acum ?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: