La capitolul cultura – ce ne mai zic elitele si cum ne-o zic

Azi am dat din pura intamplare (ca de o vreme nu mai imi omoram timpul cu lectura si a Ev.Z. ) peste cugetarile domnului Mircea Cartarescu despre noul presedinte ales mr. Barack Obama (si Hussein la mijloc pentru anumiti binevoitori care nu pregeta sa aminteasca amanuntul asta cu un zambet pe sub mustata), eseu-editorial intitulat Revolutia Obama

Publicate in forma de editorial, la rubrica „senatul Evenimentului Zilei” – o eticheta care probabil a fost gandita sa confere un nu-stiu-ce si sa-l separe chipurile de editorialul de duzina, panseurile lui gaga pur si simplu socheaza. De dezamagit, m-am prea obisnuit sa fiu dezamagit de fostii idoli ai tineretii mele, dar mai nou, experientiez din ce in ce mai des, starea de soc.

Pret de un editorial de ziar, unul din starurile incontestabile ale culturii dambovitene reuseste sa starneasca umorul cititorului avizat insiruind la perle cu o fervoare demna de o vauza mai buna.

Aflam, par egzamplu ca:

Nu calităţile lui interioare (greu de dovedit până la vârsta sa) l-au făcut de neînvins în cursa electorală, ci o profundă schimbare a mentalităţii occidentale, o hedonizare şi-o estetizare a vieţii care cereau un simbol puternic în vârful noilor scări de valori.

Deja, incep sa ma intreb daca articolul nu cumva e scris la misto, sa vada cati o sa puna botul si o sa ia de buna o insiruire de absurditati. In primul rand varsta lui Obama e foarte aproape de cea a bardului pomo, si e varsta la care multi prin state sunt in varful priamidei sau ai mai fericiti sunt deja retrasi la pensie ca sa se bucure de milioanele acumulate. Deci teza ca valoarea e greu de dovedit la varsta sa e de genul vorbeste si nea Ion ca si el e om.

Cat despre „hedonizarea” si „estetizarea” vietii occidentale nu am a zice decat „sac Frasina, na-ti-o franta, ca ti-am dres-o”. Totusi, te-ai astepta de la un profesionist intru ale scrisului sa-si ia aminte ca cele doua sintagme nu pot comunica nimic in contextul de fata, cel mult pot cere lamuriri suplimentare. Dar mai degraba e vorba de o limba de lemn eseistica care are rolul functional de a nu zice nica (de unde si imunitatea la critica) in schimb de a epata cititorul.

O asemenea limba de lemn eseistica este de asteptat din partea domnul Ion Iliescu ( care de altfel nu m-a dezamagit si si-a exhibat – pentru a cata oara – masura necunoasterii profunde dar ambitioase intru ale limbii materne cu un eseu blogistic pe masura: Victoria lui Obama ).

De-abia apuc sa-mi revin dupa acuzatiile de hedonism si estetizare ca vin alte perle la rand:

Tânăr, de culoare, ambiguu din punctul de vedere religios, cu un zâmbet ca din Independence Day şi cu un singur cuvânt, „schimbare“, ca slogan …

Daca ar fi avut curiozitatea sa se informeze minim asupra subiectului in discutie, sau, admitand ca asa ceva e cam greu, cere timp si truda, chiar daca internetul a facut posibil accesul direct la dezbaterile societatii americane chiar si pentru editorialistii de dambovita, domnul Cartarescu ar fi aflat ca Obama e un crestin cat se poate de limpede si sincer, si asta inca inainte de a deveni vedeta. Ce a fost ambiguu au fost cativa americani de la coada vacii („america profunda”), care au zvonacit a la Romania Mare ca Obama ar fi sau arab sau musulman sau ambele amandoua ceea ce n-a avut ca efect decat sa provoace o mare jena si fastaceala („embarassment” e un termen exact) in tabara contra-candidatului. Dar ca musca asta sa zboare de la coada vacii din America profunda si sa pice drept in farfuria marelui scriitor dambovitean, asta e peste poate.

Sloganuri a avut vreo trei patru iar idei aduse in dezbaterea publica au fost chiar mai multicele, dar daca domnul Cartarescu vrea sa insiste ca dimpotriva, Obama a insistat monomaniacal un singur cuvant, poate e cazul sa nu insistam prea mult pe veridicitate, vom fi avand de-a face cu un exercitiu pomo in reinterpretarea realitatii.

Inca mai la vale in eseu, dupa ce ne tranteste noua, chibitilor nedumeriti ca alegerea lui Obama nu e schimbare ci o „revolutie” (sic! – nici un comentator american n-a folosit termenul desi toti spun ca e un moment istoric). Eu cred ca in limba romana contemporana proprietatea termenilor e o chestie depasita.

Si mai departe, poetul nici n-apuca bine sa termine cu descrierea starii de ne-fapt, asa cum o viseaza asa ca un arc de curcubeu de la Dambovita la Potomac, ca dragul de el se da prada tentatiei de a-si exersa tonul moralizator, si superior-condescendent-sfatos, a la maitre Cristoiu:

Dacă lumea s-ar reduce la Statele Unite, şi Statele Unite la Hollywood, fără- ndoială că al 44-lea preşedinte al Americii ar fi şi cel mai bun dintre toţi. Din păcate, nici firea umană, nici actualul raport de forţe din lume nu au acelaşi format ca al emisiunilor ce ne vând imaginile ca fiind unica realitate. Lumea reală nu are nimic glamoros, este mai departe o Vale a plângerii şi un Armaggedon …

Din cate imi imaginam eu, din postura mea de inginer naiv, post-modernii daca n-au nimic altceva (si in particular nici un Dumnezeu), atata lucru bun e sigur ca au: simtul ridicolului. Si de aia nici nu se iau prea in serios, ceea ce pana la un punct e o atitudine foarte sanatoasa. Iata-l pe postmodernul clasicizat al romanilor, insusi poetul si prozatorul Cartarescu luandu-se atat de in serios ca cade complet si ireversibil in butoiul cu ridicol. Oricat ar fi de groasa situatia (ceea ce nu e cazul chiar deloc), un ton ingrijorator-condescendent e peste poate de nelalocul lui.

Basca un cuvant de care dex-ul iar n-a auzit – „glamoros”, se pare limba romana n-ar avea destule englezisme proaste si fara ajutorul lui Cartarescu.

Daca am fi sa ne imaginam o scena simetrica, ni l-am inchipui pe Cartarescu ales poet national sau ceva de genu’ ca se poarta pe la tot felul de emisiuni de prost gust, si Obama editorializand de pe malul Potomacului ceva in genu:

Daca poezia s-ar reduce azi la rimele zglobii de pe vremea bardului de la Mircesti, atunci fara indoiala Mircea ar fi cel mai bun. Dar literatura de azi nu mai e ce-a fost odata si universul pomo e o Vale a Plangerii …

Mai la vale eseul se apropie de apoteoza – cum altfel se poate incheia un eseu in Bucuresti ? – dupa sablonul binecunoscut ca ne aia de grija altuia:

îngrijorează această pendulare bruscă a Americii între extreme. O guvernare fascistoidă produce acum una potenţial utopic-socialistă, al cărei eşec ar însemna un regres major al umanităţii.

Oricat de proasta va fi fost guvernarea agramatului Bush, n-am aflat niciodata ca a fost „fascistoida”. Cuvantul in sine e alta violentare destul de dubioasa a limbii. Poate totusi dex-ul ala trebe reformat, ca nu mai tine pasul cu realitatile editorialistice. Si iarasi n-am de unde banui nici macar ca Obama are de gand sa fie „socialist utopic”, cu atat mai putin ca exista un pericol real sa materializeze. Dar in fine.

Pana la urma misterul e lamurit: poetul suferise de o brusca infatuare de aproape pensionara doamna Clinton, si antipaticul Obama i-a refuzat bardului pomo agapa platonica mult visata.

Am rezumat numai cateva dintre perlele hazlii, articolul original straluceste prin densitatea vorbelor de duh. Chiar si o singura chifla de genul celor de mai sus ar fi alertat editorul unui ziar serios (gen New York Times, Washington Post, samd) si ar fi avut drept consecinta trimiterea textului inapoi la autor. Dar perlele, ca perlele, ele in sine nu ne spun nimic altceva ca domnul Cartarescu ar fi cu mult mai adecvat in peisajul prozei si poeziei pomo.

Dar hai sa ne intrebam putin ce sta in spatele acestor perle ?

In primul rand avem de-a face cu incompetenta militanta. In privinta asta cel putin, intre Cartarescu si Iliescu nu-i nici o deosebire esentiala. Cu siguranta, domnul Cartaresc ca nu e constient de cat de pe de laturi de orice realitate se situeaza panseurile domniei sale, si totusi, e imposibil ca om de cultura sa nu iti iei seama ca totusi iti dai cu parerea despre niste lucruri pe care le cunosti doar foarte-foarteindirect, la a treia si a patra mana. Intr-o astfel de situatie e o chestie de minima prudenta sa renunti la tonul de „a-toate-stiitor” care trage concluzii si pune verdicte din turnul de fildes.

Prin stilistica frazei domnul Cartarescu iti transmite mesajul clar, ca el nu iti ofera doar o posibila interpretare, nu iti da nici o indoiala ca e vorba receptia unor fenomene vazute de la jumatate de glob departare filtrate de interesele, schemele, prejudecatile si toate celelalte valori interpretative ale culturii – cultura care este (vorba lu Vanghelie) . Nu, Doamne fereste, domnul Cartarescu, ca mai toti domnii care dau cu bata-n balta in peisagiul dezbateriii publice romanesti foloseste tonul magisterial, indiferent de incompetenta prezumata asupra unui astfel de subiect.

Spre deosebire de domnul Cartarescu de la jumatate de glob departare , adevaratii intelectuali din America care ar avea motive infinit mai bune sa se prezume competenti, nu pregeta sa foloseasca un ton mai personal si mai dubitativ, recunoscand cu umilinta necesara, limitele normale ale cunoasterii omenesti. Chiar si un aparent nesemnificativ „it seems to me”/”mi se pare mie” adaugat pe ici pe colo, prin punctele esentiale ale unor fraze altfel foarte indraznete ar aduce o nota de modestie si de valoare intelectuala. Dar meteahna falsului magisterium nu ii apartine numai domnului Cartarescu, meteahna e generalizata de-a lungul si de-a latul spectrelor politice, ideologice si religioase care ne bantuie spatiul ondulatoriu.

Iliescu scrie la fel, de Nastase numai vorbesc, Traian Ungureanu – sa ne fereasca Dumnezeu de ziua in care ziaristul, altfel simpatic, ar avea vreo urma de indoiala sau vreo urma de circumspectie critica. La fel baietii veseli de la dreapta „nationalist crestina”, care dau si dansii cu mucii-n fasole pe un ton de mare autoritatea. Si apropos de alegeri, de data asta inainte de deznodamanatul final, un tanar promitator Mircea Platon se infatuase de simpatica nulitate Sarah Palin si isi publicase un ridicol articol „Fenomenul Sarah Palin – America Profunda” . Ca Sarah Palin si america profunda au in comun cam ce are baba cu mitraliera, si ca fenomenul a facut fas cu mult inainte de a ajunge la urne, are mai putina importanta. Importanta are cum s-a repezint junele sa o imbratiseze, platonic si virtual, pentru ca era tocmai convenabila in razboaiele ideologice pe care le duce gruparea domnului Platon. Toata lumea din romanica se simte magistru,

A doua grava meteahna de care sufera eseul domnului Cartarescu si majoritatea „eseurilor” din .ro este ca se arunca concluzii abracadabrante fara sa schiteze macar o tentativa a argumentatiei. Pana la urma e omeneste sa mai si gresim si sa ajungem la o concluzie gresita, fie datorita precaritatii premiselor,fie dintr-o subtila greseala de rationament, dar eseistica damboviteana isi jigneste cititorii situandu-i in postura de fraieri sau de fani-aplaudaci care stau cu gura cascata sa soarba cuvintele maestrului.

In occident, chiar si oamenii cu o adevarata pozitie magisteriala in domeniul in care activeaza resimt ca o obligatie esentiala fata de cititor si fata de colegii lor din sfera dezbaterii publice sa isi faca cunoscute argumentele de o asa maniera incat orice cititor cu o minima pregatire sa poata verifica independent justetea unei concluzii. Orice sintagma, orice caracterizare care ar putea tezi potentiale nedumeriri, orice este in afara locului comun al „cunoasterii colective” este cu grija delimitat, articulat, argumentat. In cel mai rau caz autorul cere ingaduinta cititorului pentru lipsa argumentului.

Ca sa nu-mi mai plictisesc putinii prieteni care citesc blogul, hai sa incerc o concluzie. De ce m-am aprins asa de tare cand am citit editorialul ? Pentru ca, pentru mine personal, domnul Cartarescu e o mare dezamagire, in acelasi timp, el este emblematic pentru una din multele probleme ale culturii la romani. Nu avema o cultura a dialogului public, nu avem respectul cuvenit pentru argumentatie.

Un anglo-saxon nu ar cuteza sa scrie in stilul barbar in care se face la noi eseistica, editorialistica (si ma refer nu numai la articolase pentru ziare, ci chiar de carti intregi). Si chiar daca i-ar tenta pe cativa sa se dedulceasca , n-ar fi publicati si bagati in seama de nimeni. In schimb, in Romania avem cultura fan-cluburilor intelectuale. Cartarescu scrie la modul asta barbar pentru ca are fanii lui, care-i sorb cuvintele cu nesat, la fel a scris Octavian Paler, la fel a scris la vremea lui, Nae Ionescu. Nae Ionescu era o nulitate filosofica care n-a fost in stare sa scrie nimica fiindca nu-si stapanea argumentele – si de fapt in ultima instanta nu cunostea nimic temeinic, s-a dat in stamba penibil prin aberatii de genul prefata cartii lui Mihail Sebastian. Si totusi Nae Ionescu a fost venerat in epoca, cuvintele goale de continut si de argumentatie i se sorbeau de catre fan-clubul Nae Ionescu. Efectul de fan club a fost atat de puternic incat prin Constantin Noica, cultul moastelor ideologice naeionesciene ni s-au transmis pana la elita post-revolutionara care ne-a servit fara nici un fel de precautie cele doua non-carti filosofice „cursul de logica” si „cursul de metafizica” sa le inghitim pe nemestecate imediat dupa revolutie.

Si uite asa avem un arc peste timp: ne perpetuam metehnele si stricam putinele lucruri bune . C’est la vie, toujours parsiva si nedrepata.

2 Răspunsuri to “La capitolul cultura – ce ne mai zic elitele si cum ne-o zic”

  1. alma Says:

    Adică ţii cu Obama?🙂

  2. costin Says:

    nu🙂

    Ori Obama ori McCain, tot un drac. De fapt si de drept, Obama e mai bun, nu pentru ca ar fi mai destept sau ca politica lui ar fi mai buna – diferentele intre cei doi au fost minime, ci pur si simplu pentru ca se entuziasmeaza bizonu’ si se produce niscai elan creator prin prerie.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: